Moldova Nouă (maghiară Újmoldova, cehă Nová Moldava, germană Neumoldowa) este un oraş din judeţul Caraş-Severin, Banat, România. Are o populaţie de peste 13.000 locuitori. Este unul din cele mai importante oraşe ale judeţului.
Este atestat prima dată în jurul anului 1600. Din 1956 primeşte statutul de oraş.
Moldova Veche, localitate componentă a oraşului Moldova Nouă, port la Dunăre. Aici s-a aflat cetatea dacică Mudava, lângă care romanii au construit un castru, peste care în 1427-1428 se ridica o cetate ce a fost, apoi, distrusă de turci in sec. al XVII-lea;
Pescari localitate rurală, ruinele unei cetaţi medievale, care se crede ca ar fi la origine reşedinţa voievodului Glad, reclădită apoi în etape: prima incintă în sec. al XIII-lea, zidul înconjurător în sec. al XIV-lea, nucleul central în sec. al XV-lea; în apropiere, peştera Gaura Chindiei, în care s-au găsit desene rupestre şi o inscriptie în chirilică, datând din sec. al X-XI-lea;
Sfânta Elena, localitate rurală întemeiată de colonişti cehi aduşi aici pentru exploatări forestiere în 1825-1828, platou carstic cu numeroase forme atractive: lapiezuri (stanci lustruite, brăzdate de şanturi cu diferite adâncimi, despărţite de creste ascutiţe), doline, lacuri de dimensiuni mici instalate în doline etc.;
Rezervaţia Valea Mare, în suprafaţă de 325 ha, reprezentată de o pădure în care cresc specii mediteraneene şi submediteraneene (modreanul, paltinul de munte, liliacul), cu numeroase poieni, unde creşte în mod natural iedera albă, lucerna arăbească, scumpia etc.